antet

Regio UE GR MDRAP focsani fonduri-ue
 

Casa Cristache Solomon

 

Clădirea a fost realizată în stilul românesc a școlii de  arhitectură a lui Ion Mincu și Petre Antonescu, făcând parte din clădirile orășenești specifice sec. XX. Casa, poziționată astăzi în zona gării, a fost realizată la comanda familiei Cristache Solomon, fiind la bază spațiu locativ.

Structural ”imobilul face parte din tipul de locuință cu parter și etaj mansardat, cu sistem constructiv obișnuit: temelie din piatră, pereți din zidărie cu planșeele și șarpantele din lemn. Fațada principală pune în evidență intrarea marcată de trei trepte și continuă într-un vestibul printr-o ușă în două canate. Casa are plan dreptunghiular, la parter cât și la etaj accesul în încăperi se face printr-un hol central. Scara care face legătura cu etajul este din lemn. De asemenea fațada principală a clădirii pune în evidență intrarea decroșată ce cuprinde și etajul care se prezintă ca un fronton triunghiular cu o ușă în ax și un mic balcon cu balustrade. Fereastra este încadrată de două coloane angajate cu capitel compozit ce suține o arcadă semicirculară în retrageri. Deschiderile ferestrelor au ancadramente din profil plat. Acoperișul este multiplu, acoperind independent fiecare volum. Prezintă și lucarne în arcadă semicirculară.„ (Patrimoniul Cultural Național construit din Jud. Vrancea – Muzeul Vrancei)

În 1950 este naționalizată și dată în primire administrației I.J.G.C.L.-ului Focșani, care o închiriază Direcției de Muncă și Ocrotirilor Sociale până în 1992. În prezent, clădirea găzduiește în incinta sa Banca R.I.B.