1. Bariera Bucureşti – Bariera Mărăşeşti
Urmărind principalele bulevarde ale oraşului, de la sud la nord – Bulevardul Bucureşti, Bulevardul Unirii, Bulevardul Cuza Vodă – traseul se deschide cu Mausoleul Eroilor Războiului de Întregire a Neamului, ridicat între anii 1924 – 1926 şi restaurat în anii 1958 – 1959.
Impunător prin arhitectura sa, impresionant prin semnificaţie şi loc de veşnică odihnă a celor care au căzut în luptele din jurul Focşanilor în toamna anului 1916, Mausoleul rămâne şi locul încărcat de trăirile celor care se reculeg şi omagiază sfintele oseminte ale eroilor neamului.
Prin dimensiune, stil arhitectonic de sfârşit de secol XIX, adecvat destinaţiei speciale, cazărmile Garnizoanei militare Focşani redau un crâmpei de imagine a oraşului de la cumpăna veacurilor al XIX-lea – al XX-lea.
Două monumente amplasate în faţa acestora stau mărturie participării Regimentului 10 Dorobanţi Putna şi regimentelor de geniu şi artilerie putnene la Războiul de Independenţă (1877) şi Războiul de Întregire a Neamului (1916 – 1918).
Urmează Biserica „Sfinţii Împăraţi”, cunoscută şi sub numele de Biserica Robescu, după ctitor, sau Capela Militară, după evenimentele petrecute în incinta acesteia, ridicată în 1815. Loc de rugăciune pentru ofiţerii şi soldaţii focşăneni, aici au fost omagiaţi, de întreaga suflare a oraşului, eroii de la Plevna, Rahova şi Smârdan, în 1878, eroii Războiului de Întregire a Neamului.
Aici, în drumul spre Târgu – Jiu, pentru câteva ore de slujbă religioasă şi pioasă închinăciune a focşănenilor, a fost depus sicriul eroinei Ecaterina Teodoroiu.
Tot aici, cortegiul cu trupul Eroului Necunoscut, ales ca simbol al jertfei soldatului român pentru patrie şi neam, în mai 1923, a fost primit cu onorurile cuvenite, cu adânca recunoştinţă a locuitorilor, cu emoţionantul Te – Deum al întregii preoţimi din oraş.
Se pătrunde apoi, într-un adevărat peisaj cultural, constituit dintr-un ansamblu de monumente istorice şi artistice care sintetizează istoria oraşului şi îi justifică simbolistica de Oraş al Unirii.
Este locul cu cea mai puternică rezonanţă istorică, cu cea mai densă încărcătură de evenimente petrecute aici – Piaţa Unirii. Fosta Piaţă Munteni de până la unificarea oraşului, străbătută de hotarul dintre Principatele Române şi cele două părţi ale Focşanilor – Focşanii Munteni şi Focşanii Moldovei, a avut pichet de graniţă şi punct de vamă, fiind loc de desfăşurare a marilor evenimente din Epoca Unirii (1848 – 1866).
Spaţiul este dominat de Biserica Mănăstirii „Sfântul Ioan” (1633 – 1634) – în jurul căreia timp de două secole s-a conturat centrul comercial al Focşanilor – şi de Monumentul Unirii (1976), opera sculptorului Ion Jalea.
Aici, în 1845, cu o vădită intenţie de a se exprima credinţa apartenenţei unice, la acelaşi neam, a moldovenilor şi muntenilor, a avut loc nunta domnului muntean Gheorghe Bibescu (decembrie 1842 – iunie 1848), naş fiind domnul moldovean Mihail Sturdza (aprilie 1834 – iunie 1849).
În iunie 1848, sărbătorind ziua Constituţiei revoluţionare, locuitorii Focşanilor Munteni şi ai Focşanilor Moldoveni au strigat deopotrivă, „Trăiască România Unită !”.
Ori de câte ori Domnul Unirii – Alexandru Ioan Cuza – trecea prin Focşani, era primit cu ovaţii şi recunoştinţă. De atunci şi până astăzi, Piaţa Unirii a fost şi este locul desfăşurării tuturor evenimentelor importante din viaţa ţării şi a oraşului.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea, peisajul cultural – istoric al Pieţii Unirii s-a îmbogăţit cu localul Primăriei (1884), al Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” (1927) şi monumentul „Borna de hotar”, opera sculptorului Ion Jalea (1931).
O salbă de monumente arhitectonice de cult – bisericile „Sfântul Neculai Nou” (1680), „Sfântul Neculai Vechi” (1720), „Precista” (1709), „Sfântul Dumitru” (1690) şi „Donie” (1704), înconjoară şi-i conferă acestui peisaj cultural valoare istorică documentară şi strălucire artistică.
După întâlnirea cu o altă clădire – monument de arhitectură românească – Tribunalul judeţean, construit în 1912, cu Monumentul Independenţei, opera sculptorului Oscar Sphäthe, ridicat în iunie 1916, se pătrunde în cel de-al doilea spaţiu focşănean cu vibraţii istorice – zona Pichetului de graniţă nr. 45, a punctului de vamă de aici şi a fostului Hotel „Cimbru”.
Este locul în care încă se mai aud ecourile „Horii Unirii” cântată la 1859; pe caldarâmul străzilor din jur încă mai răsună paşii marilor oameni ai timpului, făuritori ai evenimentului.
Aici, la 5 februarie 1859, focşănenii i-au făcut domnului Alexandru Ioan Cuza cea mai entuziastă primire în primul său drum făcut de la Iaşi la Bucureşti. Aici şi atunci a avut loc memorabila întâlnire a Domnitorului cu deputatul pontaş din Adunarea ad-hoc a Moldovei, Ioan Roată din satul Câmpuri (Vrancea).
La 10 iulie 1862, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a emis Decretul de unificare a oraşului, focşănenii au distrus „întâia piatră de hotar pentru unitatea naţională”.
În fostul Hotel „Cimbru” au fost găzduiţi membrii Comisiei Centrale de la Focşani (1859 – 1862). Reprezentativă pentru arhitectura urbană a primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, clădirea – monument istoric – a fost destinată, până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, funcţionării Oficiului Poştal. Începând cu 24 Ianuarie 2008, ea a devenit sediul „Muzeului Unirii” în care se regăsesc, prin documentele şi obiectele originale expuse, mărturiile grăitoare şi argumentele incontestabile care îndreptăţesc Focşanii să-şi poarte prin secole Simbolul Unirii.
Liceul „Unirea”, înfiinţat în 1866, cu local propriu din ultimul sfert de veac XIX, cu rolul său predominant în viaţa culturală a oraşului din prima jumătate a secolului al XX-lea şi Biserica „Stamatineşti”, ctitoria celor două familii de boieri focşăneni unionişti – Stamatin şi Dăscălescu, completează şi lărgesc rezonanţa istorică a locului.
Păstrarea câtorva clădiri de epocă până la ieşirea din oraş – Parchetul judeţean, Colegiul „Alexandru Ioan Cuza”, localul primei şcoli primare de stat (1831), Muzeul de Ştiinţele Naturii, Casa Apostoleanu – şi încadrarea lor armonioasă în şirul construcţiilor moderne, redau traseului o imagine care surprinde prin liniile şi spaţiile sale arhitectonice printr-o estetică atractivă, complementară istoriei locului.
Sursă: www.muzeulvrancei.ro
2. Bulevardul Gării – Strada Republicii
Deschis cu Eurogara Focşani, clădire reprezentativă pentru arhitectura de început de secol XXI, căreia scurgerea timpului îi va conferi, cu siguranţă, statutul de construcţie reprezentativă pentru epoca ridicării acesteia, cu o piaţetă ale cărei deschidere şi aranjament subliniază monumentalitatea Gării, traseul se continuă cu un fragment de bulevard străjuit, de o parte şi alta, cu blocuri de locuit şi clădiri de interes public, specifice anilor 1965 – 1990.
Aproape de intersecţia cu strada Ştefan cel Mare, salvate de buldozerul demolărilor făcute fără discernământ în anii 1970 – 1980, câteva clădiri de sfârşit de secol XIX recreează armonios şi sugestiv un crâmpei din Focşanii de altădată. Casa Tănăsescu, localul Secţiei de Istorie a Muzeului Vrancei, o discretă construcţie de sfârşit de secol al XVIII-lea, clădirea Şcolii de Arte şi Meserii, Casa Ibrăileanu, cu liniile lor arhitectonice simple dar expresive, respiră din plin aerul trecutului.
Cultural, în acest perimetru, Secţia de Istorie a Muzeului Vrancei ocupă prim – planul oazei de istorie de aici. Prin exponatele sale, cu o valoare muzeistică de patrimoniu local şi naţional, cu un accent deosebit pe epocile preistorice, de la Paleolitic până în perioada formării poporului român (secolul al VIII-lea – al X-lea d.Hr.) şi apoi, cu o sinteză a monumentelor feudale din judeţul Vrancea şi redarea imaginii Focşanilor de la cumpăna veacurilor XIX – XX, Secţia de Istorie se înscrie printre importantele obiective culturale ale prezentului.
Ceramica neolitică, de Cucuteni îndeosebi, meşteşugul prelucrării bronzului şi al fierului, expresiva ceramică incizată a Culturii Monteoru, din Epoca bronzului, obiectele de cult şi podoabele, întâlnirea dintre civilizaţia dacă şi cea romană reflectată în mărturii arheologice, tezaurele monetare dacice şi romane oferă celor care păşesc pragul Secţiei de Istorie o imagine complexă, de interes şi atractivitate a civilizaţiei umane de pe teritoriul judeţului Vrancea.
Urmează un grup de construcţii de secol XIX, cu o semnificaţie istorică şi culturală deosebită. Sunt mărturii ale comunităţii armene care s-a integrat istoriei locale, prin coexistenţă multiseculară, cu valorile culturale specifice, cu o contribuţie majoră de dezvoltarea socio – economică şi administrativă a oraşului şi judeţului.
Grupul este constituit din două foste localuri ale şcolilor armeneşti, de băieţi şi de fete, de la jumătatea secolului al XIX-lea, fosta Biserică armenească „Sfântul Gheorghe”, Biserica Ovidenia din armenime şi din alte câteva clădiri de epocă presărate din loc în loc de o parte şi de alta a străzii Republicii, până la intrarea în Piaţa Moldovei.
În mod fericit, realizând prin imagine şi monumentalitate trecerea la stilurile arhitectonice ale primei jumătăţi a secolului al XX-lea, urmează localurile fostei Prefecturi a judeţului, Telefoanelor, Băncii Naţionale, încheindu-se cu nestemata oraşului, Teatrul „Maior Gheorghe Pastia”, care nu-şi găseşte corespondenţe ca valoare artistică decât în Teatrele de la Iaşi, Cluj şi Cernăuţi.
Prezenţa monumentelor artistice – busturile oamenilor de cultură focşăneni, deopotrivă personalităţi de seamă ale culturii româneşti – actorul Petre Liciu, marele arhitect Ion Mincu şi maiorul Gheorghe Pastia, ctitorul teatrului care-i poartă numele, conferă spaţiului dimensiunea de ansamblu cultural de mare interes şi atractivitate.
Traseul se completează cu două monumente din imediata apropiere, pe strada Simion Bărnuţiu: Biserica Săpunari (1783) şi casa în care s-a născut marele constructor român, fost Preşedinte al Academiei Române – de numele căruia se leagă podul de la Cernavodă, podul de la Cozmeşti, docurile din Constanţa – Anghel Saligny, o mărturie a primelor locuinţe ridicate în Focşanii anilor 1800 – 1830.
Traseele culturale focşănene pot şi trebuiesc completate cu încă patru spaţii care, prin conţinutul lor memorial, istorico – documentar şi artistic, înţelegându-se noţiunea de „cultural” în sensul larg, cuprinzător al cuvântului, pot fi considerate chiar peisaje culturale.
La ieşirea din Focşani spre Mărăşeşti, cu o abatere de doar 3 km, se ajunge în Crângul Petreşti. Aici, încă din anii 1970 – 1980, s-a organizat Muzeul Satului Vrâncean, obiectiv cultural în care se găsesc reunite case, gospodării ţărăneşti, local de şcoală, de primărie rurală şi instalaţii tehnice populare din toate zonele etnografice ale judeţului.
Adevărate valori de patrimoniu naţional, locuinţele monocelulare şi bicelulare din zona străveche a Ţării Vrancei, prin arhitectura lor aparţinând stilului moldovenesc, prezintă caracteristici specifice Ţării Vrancei. Ele au acoperişuri domoale din şindrilă, construite din lemn, stâlpi de casă ciopliţi în linii geometrice şi cu traforaje la streaşină. Interioarele lor evidenţiază aspectul original al satului vrâncean de munte, în care primează păretarele, ştergarele, cergile ţesute din lână în culori naturale şi ornamentica realizată din motive geometrice stilizate.
Locuinţele sunt dovada originalităţii şi specificităţii artei populare vrâncene. În zonele de deal şi de şes ale judeţului, sugerând atmosfera calmă şi unduitoare a dealurilor cultivate cu viţa de vie din bazinele viticole Odobeşti, Panciu şi Coteşti, prin interioarele lor şi anexele gospodăreşti, redau diversitatea culturii şi civilizaţiei rurale a creativităţii artistice, în funcţie şi implicit influenţate de spaţiul geografic, de ocupaţiile principale ale oamenilor.
Adevărate mărturii ale inventivităţii omului din lumea satului vrâncean, instalaţiile de tehnică populară (mori, pive, dârste, joagăre), impresionează, diversifică aspectul general al muzeului şi se încadrează, firesc, în mărturii de mare valoare a istoriei tehnicii româneşti.
Celelalte trei spaţii sunt cimitirele oraşului: Cimitirul Nordic, Cimitirul Sudic şi Cimitirul Bahne. Sunt adevărate rezervoare de memorie culturală şi istorică a locului, unde-şi află odihna de veci, alături de cei care s-au jertfit pentru ţară, oameni de seamă ai culturii, ştiinţei şi istoriei naţionale, oameni de seamă ai Focşanilor din multiple domenii ale vieţii oraşului de-a lungul deceniilor, monumente artistice funerare şi memoriale, reprezentative pentru cultura şi istoria românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea până la finele secolului al XX-lea.
În Cimitirul Sudic se găsesc, ca valori al patrimoniului cultural, Cavoul familiei Râmniceanu, creaţie arhitectonică şi artistică a lui Ion Mincu, Biserica din secolul al XVII-lea şi mormântul scriitorului Duiliu Zamfirescu.
Mult mai bogat în mărturii este Cimitirul Nordic. Aici sunt amplasate monumente funerare, opere ale unor sculptori români consacraţi de la începutul secolului al XX-lea, închinate unor personalităţi militare româneşti din Războiul Independenţei şi Războiul de Întregire a Neamului (generalii Gheorghiu, Bengescu, Raşcu). Lor li se adaugă monumentul de pe mormântul savanţilor români Ştefan şi Gheorghe Longinescu.
Bine delimitate, cu monumente artistice memoriale destinate celor căzuţi în Primul şi Al Doilea Război Mondial, se află Cimitirele eroilor români de la Nordic şi Bahne. Ca mărturie a respectului faţă de soldaţii şi ofiţerii străini, morţi în aceste războaie, dincolo de scopul pentru care au luptat, se află Cimitirul austro – german din Bahne şi Cimitirul ostaşilor sovietici din Nordic.
Sursă: www.muzeulvrancei.ro